Prea puţin adus în atenţia publicului de către istorici, Costache Negri a fost unul dintre cei mai mari patrioţi români, fiind omul numărul 1 în negocierile externe legate de Unirea Principatelor Române. Puţini români ştiu, dar unul dintre marii artizani ai Unirii Principatelor Române, pe nedrept lăsat de istorici într-un con de umbră, a fost scriitorul şi omul politic Costache Negri. Mihai Eminescu l-a definit pe Costache Negri ca fiind „unul din cei mai nobili bărbaţi ai românilor, care reprezintă nu numai cel mai curat patriotism şi caracterul cel mai dezinteresat, dar şi o capacitate extraordinară, căreia-i datorăm, în bună parte, toate actele mari săvârşite în istoria modernă a românilor”.
Costache Negri a fost fiul unui boier înstărit. Educaţia şcolară şi-a făcut-o în casa părintească şi la curtea domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza, a cărui soţie era mătuşa mamei lui, şi apoi la Chişinău şi Odessa. În 1834, a fost trimis pentru studii în Franţa şi Italia. S-a întors în Moldova la sfârşitul anului 1841. În anul 1842, era Venerabilul unei loji masonice din Bârlad. Izbucnirea Revoluţiei de la 1848 l-a găsit pe Negri la Paris, unde s-a înscris ca voluntar în gărzile revoluţionare şi a prezentat guvernului francez noul tricolor românesc. În martie 1848 i s-a interzis să se întoarcă în Moldova, dar împreună cu un grup de exilaţi moldoveni a reuşit să ajungă la Braşov. Acolo a luat parte la întocmirea declaraţiei de principii din mai 1848 şi a proclamaţiei de demitere a domnitorului Mihail Sturdza.
După aceea a trecut în Bucovina, unde a coordonat munca şi propaganda comitetului revoluţionar din Moldova, aflat în exil, Alexandru Ioan Cuza sprijinindu-l în eforturile sale. Înfrângerea revoluţiei în Ţara Românească a spulberat iluziile moldovenilor în posibilitatea de face schimbări politice majore şi în Moldova.
Ca om politic şi patriot s-a remarcat mai cu seamă după 1851, când a ocupat prima funcţie publică – pârcălab de Covurlui. Odată cu internaţionalizarea chestiunii româneşti, din 1855 Negri a început o carieră diplomatică, care a făcut din el cel mai de seamă diplomat român al următorului deceniu. În 1855, a fost trimis ca delegat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica la Constantinopol şi la Viena pentru a susţine Unirea Principatelor Române. În 1856 a făcut parte din Comitetul Unirii, la Iaşi, iar în 1857 a fost ales deputat şi vicepreşedinte al Adunării Ad-hoc, convocate prin hotărârea Congresului de Pace de la Paris din 1856.
Detronarea lui Cuza l-a determinat, ca şi pe Vasile Alecsandri, să renunţe la viaţa politică. Ulterior, el le-a mărturisit prietenilor că este de părerer că mizeria din politică este cea mai mare mizerie posibilă. A fost, aşadar, un vizionar. S-a retras la Târgu Ocna şi şi-a dedicat ultimii ani ai vieţii pasiunilor sale de-o viaţă: numismatica şi colecţionarea de tablouri. De asemenea, a întreţinut o bogată corespondenţă cu Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu. Costache Negri murit pe 28 septembrie 1876, iar Mormântul său se găseşte la fosta mănăstire Răducanu din Târgu Ocna, construită de către Radu Racoviţă în 1664. În timpul vieţii, Costache Negri a publicat puţin, prin reviste, astfel că şi contribuţia lui la patrimoniul literaturii române este destul de modestă. Ne-au rămas de la el câteva manuscrise interesante, care cuprind 3-4 scrieri în proză, mai ales amintiri din călătorie, câteva zeci de poezii şi un număr apreciabil de scrisori, care n-au valoare literară, ci numai documentară.
Deși la Târgu Ocna s-au născut si au trăit o mulțime de personalități ale istoriei și culturii românesti, dar și universale, orașul nu păstrează decat o singura statuie.
La inițiativa lui Gheorghe Sion s-a dezvelit la 21 decembrie 1941, un bust al lui Costache Negri, opera sculptorului Ion Dimitriu Bârlad. Acesta fiind amplasat în Piațeta Costache Negri – în fața Primăriei.
Leave a Comment